RoBurn

The Time is Now

27 July - 3 August 2026

Location: Ștefănel  - Dolj

This wasn't just a dream that came true; it's here now.

Nu a fost doar un vis, ci este prezentul.

​

At the bottom, you'll find the English but's,  o să încep de data aceasta în limba română, cu puțin accent de soare din Ștefănel (comuna Gojoșu), dar etics de turist din București, care vine cu Maps pe izlazul din capătul satului, lângă pădurea de stejari, aproape tăiată de foame și sete de țuică de cazan românesc, cu gât frumos de lebădă din cupru, coclit în verde scurs. Dar avem izvorul, după cum urmează, citez din experiența personală subiectivă, la ora 09:23, în data de azi, perfect sober, am băut doar un ceai. 

​

Anul acesta, versiunea noastră de om care arde a fost mai imersivă ca niciodată, un soi de vrajă fără deochi și nu mă jur pe sufletul meu… Anul acesta am fost mai mult turist, pentru că până acum am ținut turiștii acasă, dar vă spun din suflet că am ajuns să ardem cel mai frumos om de până acum. S-a ars (probabil) cu multă iubire (am auzit sunete frumoase noaptea aceea), cu soare, luna aproape plină, din ce rețin, și mai multă apă (s-a intrat cu picioarele în izvor), cu stejari verzi și lemne de la Primărie. Biserica a fost cu noi. S-a vizitat cimitirul din sat. Preotul este cel mai fin și, la anul, cred că o sa se ocupe mai mult de noi, chiar daca pe la biserică nu mai dă nimeni… Sătenii au fost primitori; ne-au ajutat cu tractorul și cu munca lor de căpriori. S-a mai cărat la cal și la caruță, dar nu mai am aminte… Au trecut deja 3 luni de zile sau poate chiar o eternitate dintr-un atom de roșii cu busuioc coapte. O revoluție a prezentului în care am avut mai mulți copii ca niciodată. Au dispărut cei ușor mai bătrâni. Bunicii au stat în sat și ne-au așteptat să le vedem solarul, porcii și prepelițele. Să vă feriți de purici, că e jale daca te mușcă. Am citit pe pielea mea că noaptea e groasă; nu poți supraviețui fără pupici și iubirea din iarba smulsă sub lună (citesc din povești). 

​

Au existat 4 (patru) campuri tematice (grupuri) care s-au unit pentru a ridica un om. Primul camp este satul. Nu avem porți și se mai intră pe sub gardurile inexistente, ca în fiecare an, și fără bilet, că nu te verifică nimeni la intrarea imaginară, ci doar fetele mai trag (de noi) să arătăm cine are munca mai mare. Suntem toți șerifi stelari și mergem pe biciclete ușoare, ca să nu ruginească lanțul de la portiera din față, pe dreapta. Au mai existat campurile deja consacrate:

Juju în câmp – un așezământ multicultural format din minorități date la maxim, precum mexicanul Javier, Denisa din Cipru, fiul meu Găbițu de 11 ani, a fost domnul manager, s-a pus muzică pe funcțiunea 1 și am avut doar mâncare bună la frigiderul din "backstage".

Tineretul de la R23 sau, curând, R32, căci micii cresc repede. Și fac cele mai frumoase acorduri de rominimale cu Alin în frunte la platane, un soi de Gandalf the Black cu pieptul și inima curate, fumează doar din pipă, mai frate! Șefi de brigadă acolo sunt toți, dar principali și bunici sunt Francisco Cisco Disco și In Gi Jung, un celebru autor de film din România, cu origini coreene, un mix de brici ascuțit pe katana soției sale, Deea Jung. Eu mărturisesc că m-am jucat frumos la ei în camp pentru că au 2 etaje și m-am putut atârna de lanțurile iridescente ca un pirat cu multe aripi ridicate de domnul cu macaraua din prima zi, sa le dea Dumnezeu sănătate.

 

A existat o surpriză: câmpul cel mai bogat cu rom și caracatițe de tip Kraken se numea Rum & Bass. Ei mi-au plăcut enorm că au adus multe jocuri, precum Jenga, și alte detalii mici care ne-au prins sa stăm la povești sus pe deal. Acesta a fost făurit de un cuplu: jumătate olandez, masculin și înalt, ca un prinț, și jumătate frumoasă, ca o româncă focoasă și armonioasă. Ne-a plăcut să bem apă de levănțică distilată peste deal, la un prieten din satele unite.

​

Să nu vă mai povestesc și de omul care a ars, că deja la anul vă prind pe acolo și am să vă iau un interviu după ce s-a fumat cam mult. Și mie îmi place sa citesc și o sa vă arăt mai bine pozele, că nu ne mai înțelegem așa bine.

 

Vă iubesc din suflet și vreau să vă bat la șah, de nu mai pot de dor, și ne vedem curând, prezenți, cuminți, dar lipsa minții ajută la creare într-un cadru safe ca RoBurn. Sper că la anul sa avem mai mulți rangers pentru vitele scăpate din lasoul fierbinte. Sa nu mai aduceți câini și animale de companie, că ne certăm la intrare. Avem și noi o singură regulă cu animalele de companie și va cam băgați joc de dansurile populare pe campul acela, cu soare mult, și poate le pierdeți. Dumnezeu, iartă-mă, prin pădure. Dar daca va mai prinde, o sa sune… pupici de la babele din sat. 

​

Ma inlin cu respect

G++

​

English adaptation (humor + some rhyme kept, lightly smoothed so it still sounds like you, made by groggy):

I’m starting this one in English, but with a little sun-accent from Ștefănel (Gojoșu commune) and the ethics of a Bucharest tourist who shows up with Maps on the pasture at the edge of the village, next to the oak forest that’s almost been cut down by hunger and thirst for Romanian țuică from a copper swan-neck still, green-patinated and dripping. But we have the spring, as follows — quoting from my own subjective experience, 09:23 today, perfectly sober, only tea so far.

​

This year our version of the Burning Man was more immersive than ever, a kind of charm with no evil eye, and I won’t swear on my soul… This year I was more of a tourist, because until now I’ve been keeping the tourists at home, but I’ll tell you from the heart: we ended up burning the most beautiful man so far. He burned (probably) with a lot of love (I heard beautiful sounds that night), with sun, an almost-full moon from what I remember, and more water (we went in the spring with our feet), green oaks, and wood from the Mayor’s office. The church was with us. We visited the village cemetery. The priest is the finest one, and next year I think he’ll take more care of us, even if almost nobody still goes to church…

 

The villagers were welcoming; they helped us with the tractor and their rafter work. Some things were still hauled by horse and cart, but I don’t remember anymore… Three months have already passed, or maybe an eternity, since one atom of tomatoes with ripe basil. A revolution of the present in which we had more kids than ever. The slightly older ones disappeared. The grandparents stayed in the village and waited for us to see their greenhouse, the pigs, and the quails. Beware of fleas — it’s bad if they bite you. I read it on my own skin that the night is thick; you can’t survive without kisses and the love from grass pulled under the moon (I’m reading from the stories).

​

There were four (4) thematic camps that came together to raise a man. The first camp is the village itself. We have no gates and people still slip under the non-existent fences, same as every year, and without a ticket, because nobody checks you at the imaginary entrance — the girls just pull us a bit harder so we can show who has more work done.

 

We’re all stellar sheriffs and we ride light bicycles so the chain from the front right door doesn’t rust. Then there were the already-established camps:

Juju in the field — a multicultural settlement of minorities turned up to maximum, like the Mexican Javier, Denisa from Cyprus, my 11-year-old son Găbițu who was the manager, music on function 1, and only good food in the “backstage” fridge.

​

The youth from R23 (or soon R32, because the little ones grow fast). They make the most beautiful Romanian chord progressions with Alin in front at the piano, a kind of Gandalf the Black with a clean chest and heart — he only smokes from a pipe, brother! Everyone there is a brigade chief, but the main ones and the grandparents are Francisco Cisco Disco and In Gi Jung, a famous Romanian film author with Korean origins, a mix of sharp razor on his wife’s katana, Deea Jung. I confess I played nicely in their camp because they have two floors and I could hang from the iridescent chains like a pirate with many wings, lifted by the man with the crane on the first day — God give them health.

 

There was also a surprise: the richest camp, full of rum and Kraken-type octopuses, called Rum & Bass. I liked them enormously because they brought a lot of games, like Jenga, and other small details that kept us sitting on the hill telling stories. It was forged by a couple: half Dutch, masculine and tall like a prince, and half beautiful, like a fiery and harmonious Romanian. We liked drinking distilled lavender water over the hill, at a friend from the united villages.

 

I won’t tell you more about the man who burned, because next year I’ll catch you there and I’ll interview you after we’ve smoked a bit too much. I also like to read, and I’ll show you the photos better, because otherwise we won’t understand each other that well.

​

I love you from the heart, and I want to beat you at chess so badly I can’t stand the longing, and we’ll see each other soon — present, well-behaved, but a little lack of mind helps with creation inside a safe frame like RoBurn. I hope next year we’ll have more rangers for the cattle that escaped the hot lasso. Don’t bring dogs and pets anymore, because we argue at the entrance. We also have one single rule with pets, and you keep playing folk dances on that camp under a lot of sun, and maybe you’ll lose them. God forgive me, through the forest. But if it catches you again, it will ring… kisses from the village grandmas.

 

With respect,
G++

​

See also the Financial Report - RoBurn 2026